Camera e albă, dureros de albă, afară cade greu apusul. Mă sufoc în apus. Se așează liniștea în jurul gâtului meu ca o eșarfă, o eșarfă neagră, grea, ca o tafta veche.
Camera e prea albă, apusul prea greu.
Între cameră și apus este doar un perete, un perete plin de palme, semn că de multe ori cineva s-a sprijinit de el, întorcându-se în zori din lungi plimbări între apus și răsărit, cu mâinile pline de rouă.
Camera e dureros de albă.
Apusul greu, apasă pământul.
În jurul gâtul s-a-nfășurat o eșarfă de tafta neagră.
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
Bună, Gabriela. Te-am nominalizat pentru “A Bouquet Of Three Awards”. Felicitari! Detaliile de participare le gaseşti pe blog: http://lucista.wordpress.com.
Bună dimineața! Acum citesc! Mulțumesc, mulțumesc! După atâta ploaia, iata că am zâmbit, s-au ridicat colțurile gurii spre sprincene. Nu doare zâmbetul! MULTUMESC!
Un text pe gustul meu. Multe simboluri, multe lucruri ascunse în câteva cuvinte bine așezate.