Îmi despic sufletul.
Dintr-o rană
țâșnește un pescăruș cu aripile-nsângerate,
din altă rană,
pe care-o credeam închisă,
o lacrimă se scurge,
și alte răni încep a plânge.
Doar pescărușul se înalță
și aripile lui însângerează cerul.
Posted in Uncategorized on noiembrie 30, 2015| 1 Comment »
Îmi despic sufletul.
Dintr-o rană
țâșnește un pescăruș cu aripile-nsângerate,
din altă rană,
pe care-o credeam închisă,
o lacrimă se scurge,
și alte răni încep a plânge.
Doar pescărușul se înalță
și aripile lui însângerează cerul.
Posted in Uncategorized on noiembrie 29, 2015| 3 Comments »
Posted in Uncategorized on noiembrie 28, 2015| Leave a Comment »
Și-am tot colindat, ca o umbră întinsă pe ziduri, slabă și palidă.
Am rătăcit cărarea de mii de ori.
Am înnoptat sub fereastră. M-a găsit dimineață, ca pe un fulg de nea rătăcit de ninsoare, ghemuită, cu bărbia sprijinită în genunchi. M-a luat în brațe și m-a dus în casă.
Și-ntâi m-a-ncălzit cu șoaptele lui, apoi i-am gustat primul sărut și nu m-am mai săturat. Mi-am lipit trupul schilod de trupul lui, i-am luat palmele și mi-am acoperit sânii. Și m-am topit. Nu mai eram un fulg rătăcit de ninsoare, eram strop de apă, îi umezeam buzele însetate.
Dar eu eram o umbră, auzeam zidurile trosnind de dorul meu.
Și-am plecat.
Am rătăcit cărarea de mii de ori, dar nu i-am mai înnoptat niciodată sub fereastră.
L-am lăsat să se bucure de-o iarnă adevărată.
Posted in Uncategorized on noiembrie 28, 2015| Leave a Comment »
Să-mi lași timpul să-și mestece secundele,
să nu-l mai ademenești cu minutele tale
verzi, cioplite cu grijă, gătite cu zâmbete.
Să nu-l mai strigi, să nu-și mai întoarcă privirea
după tine, să nu-și mai potrivească bătăile
cu pașii tăi.
Să-mi lași timpul să-și mestece secundele.
Încet, să nu mi se înece, să nu mi se rănească,
să nu-l mai doară.
Să te uite, să nu-și mai întoarcă privirea după tine.
Posted in Uncategorized on noiembrie 27, 2015| 1 Comment »
Mă așez la masă cu dorul. Îi torn un pahar cu amar, pe-al meu îl umplu cu lacrimi.
Îi povestesc despre o mamă bolnavă de cancer.
O durere îmi strânge sânul. Mama despre care spun, nu-l mai are.
Îi întind mâna dorului. Dorul varsă o lacrimă în palma mea. Pielea însetată o soarbe.
Am gura amară. Am băut din paharul dorului.
Ascult strada. Câțiva pași îi străbat spinarea, strada oftează. Oftează și dorul.
O bufniță s-a așezat pe gard cu fața spre noi. Îi sclipesc ochii. Poate plânge. Sau poate noaptea i-a dăruit două stele. Are de unde.Îi mai torn dorului puțin amar. Eu mai am lacrimi.
Becul din hol dă semne de oboseală, clipește de câteva ori și adoarme.
Mie nu mi-e somn.
Nici dorului nu-i e somn.
Clopotul bisericii din colț își drege glasul, apoi strigă de câteva ori. Nu-i număr strigătele, e târziu.
Îmi invit dorul în dormitor, mă așez pe pat, se așează lângă mine și își pune capul pe umărul meu. O lacrimă îi sărută fruntea. Ultima.
Mâine vor curge altele.
Posted in Uncategorized on noiembrie 26, 2015| 1 Comment »
Posted in Uncategorized on noiembrie 24, 2015| Leave a Comment »