Timp, oprește-ți secundele,
vreau să mai stau cu duminica asta ploioasă,
să deslușesc furia tunetelor,
simt cum sângele mi se zbate în vene
și obrajii de ceară se coc,
pereții nu-mi mai par goi,
i-am gătit cu bucăți de viață.
Uite, un zâmbet mut
și-o privire albastră mă-nsoțesc
în duminca asta de toamnă ploioasă.
Timpule, stai, oprește-ți secundele.
Oprește-ți secundele ca să ne dai răgaz să ne amintim!…Minunat poem…
Multumesc, Daniela.