Posted in Uncategorized on decembrie 31, 2017| 2 Comments »
Încerc să mă întorc în trecut,
dar nu găsesc nici o ușă deschisă,
poate e prea dimineață.
Viitorul îmi croiește drum,
aud foarfeca tăind margini.
Dacă din greșeală ucide copaci?
Dacă taie limba vreunui izvor,
sau vârful unui munte,
sau zborul vreunei păsări?
Stau cuminte în sala de așteptare,
trecutul are ușile închise,
dar ferestrele nu poartă obloane.
Posted in Uncategorized on decembrie 30, 2017| Leave a Comment »
Învață de la copaci să înmugurești,
de la munți, spre cer învață să privești,
de la ploaie să plângi,
de la păsări să zbori,
de la greieri să cânți.
De la mamă, învață să iubești,
brațele cum să-ți arcuiești,
leagăn să ți le faci,
ca apoi, ca un greiere să cânți,
ca un copac, umbră pruncului să-i faci,
ca un munte, în scut să te prefaci,
și apoi, când zborul, pruncul îl va învăța,
și lumea o va colinda,
Ca o ploaie, de dor, să-l plângi.
Posted in Uncategorized on decembrie 30, 2017| 3 Comments »
mi-am pansat sufletul cu amintirea
unei livezi înflorite.
ochii răniți de-atâta privit,
i-am ascuns în spatele unei ninsori,
și așa, cu fața în iarnă,
cu sufletul primăvăratic,
am început să mă retrag.
Posted in Uncategorized on decembrie 25, 2017| 2 Comments »
Te caut, cum caut printre nisipuri firul de aur,
cum caut în deșert stropul de apă,
și te visez, așa cum visează flămândul firimitura de pâine,
ca apoi, dimineața, să-l găsească sătul. Amăgitul!
și încă te aștept, mi-e sufletul o gară părăginită.
mi-aș dori să fiu vânt, să aduc din depărtări șoapte,
să nu-mi fie niciodată pustiu în noapte,
sau mai bine, mi-aș dori să fiu râu, să-mi caut un loc ascuns
și să-mi cânt cu vocea de apă dorul, dorul, dorul…
Posted in Uncategorized on decembrie 24, 2017| 2 Comments »
Umblu pe străzi ducând pe buze un dor fără nume.
Orașul poartă haine cenușii,aproape uzate. Oamenii i-au așezat la rever luminițe colorate, încercând să ascundă trecerea timpului.
Aș putea să mă pedepsesc, să mă întorc în trecut și să mă agăț de gâtul unei iubiri trăite, dar toate iubirile mele au brațele reci. Și mi-e prea iarnă.
Un viscol șuieră în mine, buzele-i de gheață îmi mușcă din suflet. Dacă ar ninge, s-ar mai domoli, i s-ar îngreuna aripile.
Aș putea aprinde o lumânare, să mă încălzesc, dar înăutrul meu sunt de mult un cimitir.
Și totuși, m-aș putea pedepsi, m-aș putea întoarce în trecut, dar dorul fără nume s-ar stinge, și-atunci ce-aș mai șopti?
Un autobuz gri, cu un ochi aproape închis, se oprește în stație. Azi nu coboară nimeni, nu urcă nimeni. Dacă m-aș grăbi un pic, aș putea fi singurul călător. Dar unde să mă duc, la capătul liniei nu mă așteaptă nimeni.
Îmi stăruie în minte o replică din La medeleni, a lui Teodoreanu.
-Cine bate la ușă?
-Nu-i nimeni, se scutură castanii!
Posted in Uncategorized on decembrie 13, 2017| Leave a Comment »
Nori triști se adună
și strâng fața lunii
ca-ntr-o menghină,
un fir de lumină
se prelinge pe-o geană.
Păsări solemne
și-au adunat zborul și stau
cu aripile prinse de trup,
de parcă ar fi îmbrăcate
în frac.
Frunze fără vlagă,
uitate de toamnă pe ramuri,
acum, atinse de ger,
par niște mici felinare.
E iarnă, nopțile-s lungi,
dar mintea mi-e goală de vise.
Posted in Uncategorized on decembrie 5, 2017| Leave a Comment »
gândul tău trist,
păsării, zborul i l-ar frânge
și aripile i le-ar destrăma
ca pe niște vise atinse de o dimineață de vară
grăbită,
lacrima ta sărată, în pământ s-ar scurge
și bulbul florii l-ar arde,
iar înflorirea i-ar fi doar o iluzie.
iar pentru tine, o tristă așteptare.
dacă dorul tău l-ar ajunge,
pământul s-ar cutremura
și-o coastă și-ar frânge,
apele maluri n-ar mai avea,
și-atunci, în haos, iubirea
s-ar stinge.
