Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for noiembrie 2018

 

Ninge în mine cu păreri de rău,

iubiri pe lângă care am trecut nepăsătoare,

mă strigă şi acum infometate.

Dar nu mai am ce să le-ofer,

în mine ninge cu păreri de rău.

 

Un vânt cu limba ca o lamă,

îmi tot crestează venele cu furie,

dar nici un strop de sânge nu-mi mai curge,

în mine ninge cu păreri de rău.

Read Full Post »

***

 

dimineaţa asta îmi smulge firavul zâmbet de pe buze, îl striveşte, îmi umple privirea cu ceaţă şi stârneşte toate clopotele din cartier.

dăngănitul lor solemn mă face să umblu cocoşată prin casă, de parcă limba clopotului s-ar izbi de spinarea mea.

un porumbel trece prin faţa geamului într-un zbor scurt, de parcă poartă sub aripi o veste uluitoare.

e doar luni, îmi spun. torn cafeaua în ceaşca cea nouă, o las o vreme să se învârtă, să se răcească, apoi o sorb încet, de parcă aş vrea să-i pun piedică timpului.

pendula din hol nu bea cafea, îşi mănâncă secundele cu lăcomie şi, brusc, se îneacă. e 7.

tuşeşte de 7 ori, scuipă, apoi o ia de la capăt.

tic tac, tic tac, tic tac.

îmi acopăr tâmplele

un copac îşi ridică brusc umbra de sub felinar.

felinarul adoarme, a stat toată noaptea cu ochiul deschis, privind asfaltul.

câteva păsări se ceartă pe o bucată de pâine.

noi oamenii ne certăm şi fără motiv.

inima se foieşte între coaste, se aşează comod, şi amintirea lui îmi trece prin vene ca o rază de soare.

ah, unde or fi dimineţile când zâmbetul îmi înflorea pe buze, când privirea mi-era senină, când timpul îşi mânca secundele calm, savurând clipa

 

Read Full Post »

așteptând ninsoarea

 

trenuri albe trec prin orașul ăsta gri, fluierând răgușit la intrare, fluierând aspru la ieșire, purtând în ele veri pe care eu nu le-am trăit niciodată, cântece pe care doar tu mi le fredonai, scrisori care nu-mi sunt adresate, cutii cu ciocolăți amărui, oameni de sticlă pe care te temi să-i atingi, care locuiesc în orașe albe, prin care nu trec trenuri negre, le ocolesc, pentru că la intrare este un semn mare care interzice strigătele.

trenuri albe trec prin orașul ăsta gri, mi-ar plăcea să fiu și eu un om de sticlă frumos pictat, cu obraji rotunzi și buze cărnoase, ca niște cireșe, cu sprincene arcuite, cu nas fin și ochi albaștri, să urc în trenul alb, să mă așez la fereastră, să privesc orașul gri fără să clipesc.

în stație, oamenii orașului gri așteaptă autobuze prăfuite, cu hainele zdrențuite, cu ochi mari și tulburi, conduse de corbi.

mă strecor printre oameni, autobuzul vine dar nu urc, rămân singură în stație, așteptând ninsoarea, să mă transform într-un om de sticlă.

 

 

Read Full Post »

***

 

adorm cu fruntea îngropată într-un dor, în spatele tâmplelor, în vene, sângele se zbate de parcă ar vrea să-și sfâșie învelișul, inima se descalță și împinge costele.

mă tem de întuneric, pornesc televizorul și o voce isterică strigă: o mare tragedie…sute de autocare…foc, hidrant…, opresc sonorul, am nevoie doar de lumină, mi-s de ajuns gândurile mele.

buzele capătă forma unui drum îngust, strâng între dinți o lacrimă ca un bob de strugure necopt.

obrajii coboară o treaptă, se sprijină în colțurile firave al buzelor, bărbia mi se apleacă spre piept și-și înfige călcâiul în el.

degetele mâinii stângi caută degetele mâinii drepți și se îmbrățișeză.

genunchii se tânguiesc, de parcă niște sulițe i-ar fi străpuns.

iarna se plimbă pe la fereastră singură, și-a abandonat fulgii în cer.

undeva, într-o curte, un câine latră la singurătatea lui.

oamenii cred că el latră la lună.

dar e o noapte văduvită de lună, de stele.

e doar ger, un ger tânăr, nu are asprimea vinului, e încă must.

adorm cu fruntea îngropată într-un dor.

 

Read Full Post »

trepte

 

de când mi-ai şoptit că ai desenat pe peretele camerei tale o uşă care dă spre odaia mea, seara, când mă aşez în pat, trag perna într-o margine, mă încovrig, ca atunci când eram un mugur în sacul amniotic, şi aştept.

doar palmele tale ar putea să transforme mugurul într-o frunză, iarna în primăvară…

îţi aud respiraţia printr-o crăpătură, acolo agăţasem cândva un tablou, din care mă privea trist un clovn însoţit de un câine.

multe nopţi mi-am imaginat ca uşa se va deschidă, ca aerul din cameră va vibra atunci când vei intra, ca parchetul va tresari la atingerea paşilor tăi. lumea mea  se va strecura în lumea ta, copacii mei se vor  aşeza lângă toţi copacii tăi, păsările mele vor zbura alături de păsările tale, marea ta îmi va săruta gleznele şi toate rănile se vor ascunde sub piele.

într-o noapte m-am visat tânără, aşa cum mă ştiu doar eu, tristă, slabă, cu o piele străvezie prin care mi se vedeau oasele.

în vis treceam pe lângă tine, însă tu nu bănuiai că umbra aia aş putea fi eu.

m-am întrebat  adesea de ce m-am încăpăţânat să urc atâtea trepte?

acum ştiu răspunsul.

ai desenat o uşă pe peretele din faţa patului tău, uşa dă spre odaia mea, uneori, prin crăpătura din zid, ajunge la mine mirosul de gutui coapte, de lapte fiert, de cafea, zgomotul pe care-l face inima ta de câte ori mă răsucesc în pat, gândindu-mă la tine.

aerul începe să vibreze, pentru că dincolo de zid, tu deschizi braţele şi mă strecori în tine.

 

Read Full Post »

uneori

 

Uneori, o fericire ciudată îmi trece prin vene,

aşa cum trece vântul de primăvară printre ramuri,

înfrunzindu-le.

În mine, sângele are pinteni şi aleargă precum un cal liber.

Fericirea asta nu poartă nume,

poate de asta, atunci când dispare,

nu ştiu cum să o strig.

Îmi rămâne pe buze gustul ei,

o port o vreme pe sub piele,

până se topeşte şi brusc mi se face frig.

 

Read Full Post »

***

 

ninge păcătos de alb.

parcă aş înota într-un castron cu lapte.

doar sufletul se zbate ca o rufă pe care vântul a smuls-o de pe culme şi-a agaţat-o de un ram.

dimineaţă, copilăria mi se plimba prin faţa ochilor desculţă, cu poalele suflecate.

zăpada chiuia, în timp ce copacii îşi trosneau braţele de atâta greutate.

ninge, în minte-mi răsar noi drumuri.

buzele mi-s sărutate de fulgi grăbiţi.

vino în iarna mea, să ne acoperim cu zapadă, la primăvară din noi va răsări un cântec, pe care îl vor şti doar greierii.

Read Full Post »

Older Posts »