Femeia se oprea din loc în loc, lăsa plasele jos, își scutura mâinile, se uita pe furiș, pe sub sprincene, spre cer, de parcă l-ar fi știut pe locuitorul lui, de parcă i-ar fi reproșat că n-o ajută. Ridica iar plasele, strivea între buze o înjurătură și pornea legănat. Poarta o deschidea cu piciorul. Avea pantoful julit de câte lovituri îi aplicase. Intra în casă, trântea pungile pe masă, se ducea la chiuvetă, dădea drumul la apă, își umplea palmele roșii adunate căuș și își răcorea fața.
Se așeza pe scaun, își ridica poalele, își dădea ciorapii jos și își lipea tălpile de gresia rece. Ce rahat de viață!
Își aprindea o țigară, dar o uita în scrumieră, nu putea gândi și fuma. Își drămuia timpul!
– Plec să iau fata de la școală, îi dau să mănânce, ce bine că e vineri, amânăm temele pentru mâine, eu o să gătesc, ea o să citească! Mâine sun la București, e doctorița de gardă, fac programarea. Dacă plecăm luni, fac bagajele duminică, dacă plecăm miercuri, mă mai gândesc! Gătesc pentru acasă și pentru la spital. Fac ceva să avem și când ne întoarcem. Mâine spăl, sper să se usuce rufele să apuc să le calc. Dacă ne ține trei zile, nu-mi iau de lucru, dacă e cura de cinci zile, dau o fugă la școală și-mi iau să scriu niste foi matricole, să nu mă aglomerez când mă întorc. Am de plătit câteva facturi, le sar, am nevoie de bani. Un plic doctoriței, câte o sută asistentelor, 4 perfuzii pe zi, patru sute, cinci zile, două mii. Pfii! Drumul, un ban la noi, nu-mi ajung. Îmi amanetez ceva! Văd eu ce, mă gândesc la noapte. Uf, uitasem, prindem 8 martie acolo, mi-ar trebui și bani de flori! Ce bine că eu nu sărbătoresc. Pe 8 martie sunt tatăl familiei, e bine să fii tată! Sunt mamă 364 de zile pe an! Am uitat, luna asta prindem 2 cure, și în aprilie tot două. Cancerul ăsta nu știe că eu am doar un salariu? Lasă, văd eu ce fac. Scot un supra CAR! Sunt campioană la rate. Îmi vând paltonul, nu-mi mai trebuie, mi-o lua altul. Gata îl duc la consignația. Și dacă mai ninge? Lasă, nu mă topesc fulgii! De înghețat nici vorbă, îmi arde sufletul, îi simt flăcările până în cerul gurii! Vai, cât o fi ceasul? Întârzii! Lasă, îmi iau adidașii, alerg până la școală! Dacă iese și nu mă vede, se sperie. Bine că nu e cald. Of, peruca! De i-ar crește părul, are răni pe frunte. Poate o conving să o dea jos măcar în casă. Trag draperiile și țin ușa încuiată. Văd eu ce-i spun. Inventez o poveste. La noapte, acum nu mai am timp, fug.
Of, banii ăștia… De unde să aibă puterea o mamă să lupte cu domnul C fără armele-astea nenorocite. Armele costă! Mama din poveste a făcut tot ce a putut, până și ce nu și-a imaginat vreodată până atunci că ar putea…
Unde-mi sunt cuvintele?! 😦
Mama din poveste se trezește noaptea țipând. Dacă n-a făcut tot? Dacă, dacă, dacă. Dacă acolo e frig și ea n-a îmbrăcat-o cum trebuie?
Ai facut mamã…ai facut ce trebuie…știu ca nu simți, ca nu mai știi sirul, dar sigur ai facut tot ce s-a putut…ce mamã nu face…niciodatã nu suntem multumite, pentru ca mereu ne dorim mai mult…
Vad eu care sunt mamã de noapte…dorm cu el pentru ca ziua toatã sunt la serviciu…seara e timpul nostru, noaptea e timpul meu…atunci il simt, il mângai… in rest…